PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Doi sătmăreni, săltați de polițiști în trafic. Aveau mașinile burdușite cu țigări

În cursul nopții de 27 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în urma desfășurării unor activități informativ-operative, au depistat pe un drum public din localitatea Tătărăști, două persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de natură economică.

Persoanele identificate, respectiv doi bărbați de 37 și 40 de ani, ambii domiciliați în municipiul Satu Mare, s-ar fi aflat la volanul a două autoturisme, în interiorul cărora ar fi fost descoperite 55.000 de fire de țigarete, fără a putea fi justificată prin documente proveniența acestora.

Față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului.


Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version