Satu Mare este astăzi gazda unuia dintre cele mai așteptate evenimente festive din folclorul mondial – premiile I.G.F. Gold Star. Înainte de decernarea acestor premii, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba și prefectul Radu Roca, i-au invitat la Palatul Administrativ pe președintele Uniunii Mondiale de Folclor, Dorel Cosma, și pe reprezentanții delegațiilor din cele 16 țări participante la eveniment, pentru a le adresa salutul de bun-venit în județul Satu Mare.
,,Bine ați venit în Satu Mare, un județ deschis spre astfel de evenimente menite să ne conserve valorile tradiționale. Aici avem întotdeauna porțile deschise spre astfel de evenimente, deoarece considerăm că fiecare nație are valorile ei de bază în folclor, iar tinerii ne dovedesc de fiecare dată că sunt interesați să cunoască tradițiile și valorile culturale. Vă felicit pe toți cei care promovați aceste valori adevărate, fără de care ne-am pierde rădăcinile, fără de care nicio nație n-ar putea exista”, a transmis președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba.
“I.G.F. Gold Star”(Oscaruri în folclor), este un premiu unic, care se acordă la nivel mondial şi se oferă doar personalităţilor culturale de marcă. Gala de decernare a premiilor a avut loc în această seară, de la ora 18.00, la Centrul Multicultural “Poesis”. Sunt prezenți la eveniment asociații naționale de folclor din 16 țări: România, Cipru, Italia, Israel, Lituania, Polonia, Spania, Turcia, Vietnam, Franța, Emiratele Arabe-Dubai, Croația, Slovacia, Serbia, Bulgaria și Maroc.