Filipineză măritată în Satu Mare, amendată de poliție. Aceasta a fost depistată, în cursul zilei de ieri, joi, 18 mai, de polițiștii de imigrări.
Concret, în timp ce au desfăşurat activităţi specifice de control, pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor în ţara noastră, poliţiştii de imigrări din Satu Mare au depistat o persoană de sex feminin, din Filipine, care se afla în şedere ilegală.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că femeia este membru de familie al unui cetăţean român, situaţie în care este interzisă returnarea, şi a fost îndrumată către structura de imigrări în vederea reglementării dreptului de şedere.
De asemenea, persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 800 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/ 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.