Grevă generală! Şcolile din Satu Mare sunt goale în această dimneaţă din cauza grevei generale. Profesorii care fac parte din sindicate au anunţat că intră în grevă pe termen nelimitat ca urmare a faptului că negocierile de la Bucureşti au eşuat. Doar unii profesori mai ţin ore, dar cel mai probabil se vor prezenta la ore fără elevi, sau doar cu câţiva elevi. Este şi cazul unei profesoare de matematică.
“Ne-au anunţat că este grevă şi că nu pot asigura surpavegherea copiilor. În shimb, s-a scris pe grupul şcolii că profesoara de matematică nu este în grevă şi îşi ţine ora. E clar că nu o să n etrimitem copilul la şcoală pentru o oră”, a spus o mămică, pentru PortalSM.
Sindicatele din educație au anunțat că la negocierile de duminică cu Guvernul nu s-a ajuns la nicio înțelegere.
Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis reprezentanţilor sidicatelor din educaţie că nu pot lăsa copiii astăzi în prag de examen şi înainte de finalul anului de învăţământ suspendaţi pentru că nu au soluţii pentru problemele pe care aceştia le ridică, relatează News.ro. „Pe bază de dialog, pe bază de asumări concrete eu sunt convins că vom identifica soluţiile pentru tot ceea ce dumneavoastră aţi ridicat”, a mai spus şeful Executivului.
“Oferta Guvernului este cea pe care am mai avut-o în urmă cu câteva zile, altceva în plus, nimic, a spus Simion Hăncescu, liderul FSLI. Greva durează până când cei care au semnat pentru declanşarea ei, tot în scris, vor renunţa la această formă de protest”, a arătat şi Marius Nistor, la Palatul Victoria, relatează News.ro
„Oferta Guvernului este cea pe care am mai avut-o în urmă cu câteva zile. (…) Altceva în plus nimic. Şi că de fapt Anexa 8 se va pune în practică, mai concret că personalul nedidactic va primi salariile prevăzute de Legea 153, să ajungă la nivelul maxim, asta înseamnă o creştere de 7-8% a salariilor. Urmează să dea Executivul un act normativ, nu se ştie exact, probabil de la 1 iunie, dar decizia aparţine Executivului. Termenul nu a fost stabilit. (…) Totul depinde de Guvernul României, mingea la Guvernul României este”, a declarat liderul FLSI, Simion Hăncescu.