PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Garda de Mediu, inspecții pe bandă rulantă în Satu Mare. Amenzi de zeci de mii de lei

În luna aprilie 2023, Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu, a efectuat un număr total de 94 de acțiuni de inspecţie și control, din care 7 inspecții planificate pentru verificarea conformării la prevederile legale de mediu la obiective care intră sub incidența legislației privind emisiile industriale, precum și 87 de inspecții neplanificate, după cum urmează:

În urma acestor controale, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 47.500 lei. Nu au fost aplicate sancțiuni complementare. În urma unei inspecții au fost identificate fapte pentru care s-a înaintat spre soluționare autorităților competente de cercetare penale.

În toate situațiile, pe lângă acțiunile coercitive amintite, comisarii au stabilit măsuri cu termen pentru remedierea deficiențelor constatate. Principalele acțiuni de inspecție au vizat verificarea modului de respectare a prevederilor din autorizațiile de mediu, gestionarea deșeurilor, a modului de salubrizare a amplasamentelor pe care anterior erau abandonate deșeuri.

De asemenea, au fost efectuate acțiuni de verificare la PTF Petea în colaborare cu Poliția de Frontieră, privind legalitatea transferurilor de deșeuri, precum și cu OPC Satu Mare.


Sursa: Garda de Mediu Satu Mare