PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Grevă de avertisment la Satu Mare: „Salariu de mizerie! Nu ne oprim până nu vom primi ceva concret”

O grevă de avertisment are loc în școli, astăzi, între orele 11.00 și 13.00, în județul Satu Mare și în toate celelalte județe din România. Sindicaliștii se pregătesc pentru greva care va avea loc în 22 mai, astfel că în intervalul menționat nu se vor ține ore. Un procent de 95,5% dintre profesorii din județul Satu Mare își doresc grevă și vor participa.

Angajații din învățământ sunt nemulțumiți de salariile mici și de faptul că acestea nu au fost crescute de cel puțin cinci ani. Ei își doresc o creștere de 50-60%, pornind de la salariul mediu, pentru un profesor cu studii superioare, în primul an de activitate, urmând să crească în funcție de vechime.

„S-a ajuns în situația în care de cel puțin 5-6 ani nu s-au mai crescut deloc. Au salarii nu mici, foarte mici, și această nemulțumire a izbucnit acum. La nivel de județul Satu Mare, avem un procent de 95,5% car vor grevă, care va începe luni dimineață. Pe perioada negocierilor vom vedea la ce duce. […] Nu se poate trăi cu banii ăștia și nu poți să faci învătământ de calitate atâta timp cât omul este nemulțumit. Și nu avem cum să atragem profesori de calitate în învățământ cu astfel de salarii. Merg în alt domeniu de activitate unde câștigă dublu, triplu. […] Nu ne vom opri decât când vom primi ceva concret, când lumea va fi mulțumită de promisiunile pe care le primim. Altfel, nu oprim. Ei au semnat pentru grevă, ei vor semna și pentru ieșirea din grevă”, a declarat pentru PortalSM Sergiu Tâlvâc, primvicepreşedinte al Sindicatului Învăţământ Preuniversitar Satu Mare.

Greva care va avea loc în 22 mai va fi una pașnică, angajații vor merge la școli, fără copii, și vor aștepta să primească un răspuns cu privire la cerințele lor.

„Nu ne-am dorit-o (n.r.-greva), a fost din cauză că guvernanții noștri nu au stat și nu stau de vorbă cu noi, nu ne ascultă doleanțele. Începând de la proiectul educației și terminând cu contractul colectiv de muncă care a expirat și care ar urma să fie negociat. […] Nemulțumirile sunt foarte mari”, a precizat pentru PortalSM Viorel Soos, liderul sindical al Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară “George Emil Palade” Satu Mare.

Profesorii se pregătesc să pună lacătul pe școli de lunea viitoare, cu patru săptămâni mai devreme decât prevede programa școlară, informează Digi24. Deja liderii de sindicat au făcut un apel către părinți să-și tină copiii acasă începând din 22 mai. 

Înainte de greva generală va fi una de avertisment. Miercuri, timp de două ore (între 11.00 și 13.00), profesorii nu-și vor ține orele, iar copiii vor fi doar supravegheați. Și universitățile intră în grevă generală. Este foarte posibil ca examenele să fie anulate sau amânate, a anunțat Anton Hadăr, președintele Alma Mater.

,,Greva generală care va fi declanșată în data de 22 mai înseamnă încetarea lucrului. Fac un apel către părinți să înțeleagă și recomandăm să țină copiii acasă. Grevă înseamnă încetarea lucrului. Nu se pun absențe, nu se predă, nu se evaluează. Există riscul, și o spunem responsabil, să se dea peste cap și examenele naționale. Vina nu mai e a noastră, nici a oamenilor din sistem, ci a guvernanților”, a declarat Simion Hăncescu, președinte al FSLI.

,,Greva generală va fi precedată de greva de avertisment din 17 mai, între 11.00 și 13.00, cu încetarea tuturor activităților specifice”, a spus Marius Nistor, președinte al FSE Spiru Haret.

Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.

Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.