PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmăreanca Amalia Tătăran, campioană națională la spadă. A obținut titlul chiar la Satu Mare

Performanță deosebită pentru sătmăreanca Amalia Tătăran. Sportiva legitimată la CS Dinamo Bucureşti și-a trecut în palmares un nou titlu de campioană naţională la spadă.

Amalia Tătăran a devenit campioană națională după ce a învins-o în finală pe sătmăreanca Greta Vereş (CSA Steaua Bucureşti) cu scorul de 15-13. Ultimul act s-a desfășurat joi, 11 mai, chiar la Satu Mare, în sala de scrimă ”Alexandru Csipler”.

Odată cu acest succes, sătmăreanca Amalia Tătăran și-a trecut în palmares al 4-lea titlu național la senioare.

Exit mobile version