PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Bărbați urmăriți de poliție în Satu Mare. Câinele indivizilor, închis în mașină: ,,Se va sufoca!”

ACTUALIZARE. În urma scandalului, cei trei bărbați au fost prinși de polițiști și sancționați.

Ce spune Poliția:

La data de 17 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel SNUAU 112, despre faptul că pe str. Al. I. Cuza din municipiu s-ar fi iscat un scandal.

Ajunși la fața locului polițiștii au constatat faptul că pe fondul unor neînțelegeri s-ar fi iscat un conflict spontan între mai mulți bărbați, angajați ai unui local cu obiect de activitate alimentație publică și clienți ai localului.

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 si 38 de ani au fost conduși la sediul Poliției și sancționați contravențional conform Legii nr. 61/1991 rep. pentru amenințări cu acte de violență.

Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare.

Știrea inițială:

Mai mulți indivizi au fost urmăriți de polițiști, sâmbătă, 17 iunie, în municipiul Satu Mare, după ce au făcut scandal la un restaurant. Indivizii și-au ascuns mașina pe strada Fântânii, și-au schimbat hainele și au dat jos numărul de înmatriculare. În cele din urmă, unul dintre ei a fost reținute de polițiști, iar oamenii legii s-au dus după ceilalți scandalagii.

Martorii spun că indivizii și-au lăsat câinele în dubă, iar patrupedul riscă să se sufoce. Oamenii fac apel către autorități să-l salveze.

Redăm, mai jos, mesajul transmis de unul dintre locatarii din zonă:

,,Sâmbătă la ora 14.30 s-a oprit o dubă Ford în parcarea de pe strada Fântânii. Au coborât trei bărbați, vizibil agitați. Unul era lovit la față, curgea și sânge. Strigau unul la celălalt și trânteau ușile. Doi dintre ei și-au schimbat repede hainele, iar al treilea a dat jos numerele de înmatriculare. După vreo 3 minute au plecat spre dig. Atunci am observat că au lăsat un câine în mașină.

La ora 15.10 a venit un echipaj de poliție. Au reușit să-l rețină pe unul dintre bărbați. Au inspectat interiorul mașinii. Noi am ieșit atunci și am povestit ce am văzut anterior. Am atras atenția că mai sunt alți doi bărbați. Am aflat de la polițist că urmează să fie arestați pentru că au făcut scandal la un restaurant din oraș.

Numai că au plecat cu bărbatul reținut fără să mai acorde atenție faptului că este un câine lăsat în mașină. Este evident că l-au văzut, unul dintre ei chiar i-a fluierat un pic.

A trecut o oră și ne-am făcut griji pentru câine pentru că nici măcar un geam nu era deschis și nu avea apă. Am sunat la poliția animalelor dar nu a răspuns nimeni. Am sunat la poliția locală, au spus că vor trimite un echipaj. Au trecut încă 2 ore dar tot nu a venit nimeni. 

Am ieșit în stradă și am rugat un trecător să sune și el la poliție, gândindu-ne că se va lua mai în serios dacă primesc mai multe apeluri. Inițial au spus că vor trimite pompierii doar că eu nu au ce să facă, nu pot sparge geamul. Am sugerat să ia legătura cu echipajul de poliție care a arestat bărbatul și să obțină cheile. Câinele se va sufoca în mașină dacă în continuare nu se întâmplă nimic”.

Exit mobile version