PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Eveniment de înaltă ținută la Teatrul de Nord. Au fost prezenți sute de medici stomatologi

Eveniment de înaltă ținută, sâmbătă, 17 iunie, la Teatrul de Nord Satu Mare. Teatrul a găzduit un nou curs destinat educaţiei medicale continue alături de lectori de prestigiu din ţară. La eveniment au participat 240 de medici stomatologi.

Cursul de la Satu Mare a fost susținut de Conf. Dr. Marius Leretter, Conferențiar la Catedra de Protetică Dentară, Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara. Titlul conferinței a fost ,,utilizarea acidului hialuronic și a PRF-ului în vindecarea țesuturilor moi și dure ale cavității orale”. Potrivit organizatorilor, cursul a fost acreditat cu 8 credite EMC.

Dr. Marius Leretter este conferențiar universitar la Catedra de Protetică Dentară, Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara. Autor a numeroase publicații (13 cărți, monografii și tratate, 8 prelegeri, 31 de articole în reviste de specialitate), dr. Leretter este membru activ al unor societăți și asociații atât din țară, cât și din străinătate.

Dr. Leretter este medic primar în Stomatologie Generală, medic primar în Protetică Dentară, doctor în Știinţe Medicale în domeniul Terapiei cu laser în Medicina Dentară și deține atestat de competenţă în Implantologie Dentară. Alături de un prestigios colectiv internațional, și-a concentrat activitatea clinică și de cercetare în aplicarea derivaților sanguini in sfera medicinii dentare,culminând cu publicația “ Undestanding Platelet Rich Fibrin” in Quintessence 2021.