PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Lista alimentelor de bază care se vor ieftini. ,,Scădere garantată a prețului”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că marile lanțuri de magazine au transmis o primă listă cu produse pentru care Executivul vrea să implementeze o schemă de reducere a prețurilor la alimente de bază, informează Digi24.

Ciolacu anunță o ,,scădere garantată a prețului” la anumite produse de bază. Este vorba de pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume și fructe proaspete.

„Am primit răspunsul marilor lanțuri de magazine la propunerea noastră privind schema de reducere a prețurilor la alimentele de bază și vă pot spune că retailerii au transmis deja o primă listă cu produsele vizate.  Avem astfel toate condițiile pentru ca în perioada următoare să finalizăm un acord sau un act normativ și chiar aș dori să le mulțumesc pentru promptitudine și pentru această abordare. 

Asta înseamnă scădere garantată a prețului la unele produse de bază din gama celor indispensabile populației. Aici ne referim foarte clar la pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume și fructe proaspete.  Va fi o scădere care nu va pune presiune pe producătorii români. Cred că românii merită din plin un asemenea gest sub forma unui efort comun al statului și al mediului privat”, a declarat Marcel Ciolacu.

Exit mobile version