PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A început sezonul estival în vămile din Satu Mare! Trafic intens în vămile Petea și Urziceni!

Traficul s-a intensificat, în această dimineață, în punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni, anunță Poliția de Frontieră. 

În PTF Petea, controlul de frontieră se efectuează pe 4 artere atât pe sensul de intrare în România, cât și pe cel de ieșire, în vreme ce la Urziceni se efectuează formalitățile de frontieră pe 3 artere la ieșirea din țară și pe 2 artere pe sensul de intrare în România.

Astăzi, între orele 10.00 și 18.00 sunt deschise și PTF-urile temporare de la Peleș, Bercu și Horea, iar cetățenii domiciliați în județul Satu Mare sau în proximitatea frontierei pe teritoriul statului maghiar pot tranzita prin aceste puncte.

De asemenea, polițiștii de frontieră le amintesc conducătorilor de automarfare faptul că de azi, de la ora 16.00 și până duminică la ora 23.00, pe teritoriul statului maghiar este restricționată circulația automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Totodată, persoanele care pleacă în drumeții (fie pe jos, fie cu bicicleta) și ajung în apropierea frontierei de stat, trebuie să respecte semnalizarea din zona de frontieră și să știe că tranzitarea frontierei de stat se face doar prin locurile destinate acestui lucru (respectiv punctele de trecere a frontierei). Încălcarea legislației cu privire la accesul în zona de frontieră atrage după sine răspunderea penală a persoanelor.