ACTUALIZARE. Astăzi, 27.07.2023, în jurul orei 13:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost anunțat prin apel la 112 despre producerea unui incendiu la o hala cu profil de activitate în domeniul vopsitoriei, situată pe bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Satu Mare cu o autospecială de primă intervenție și comandă, cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu platformă de salvare de la înălțime și două ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic, încadrate de cinci ofițeri și 24 de subofițeri.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 600 m², cu posibilitatea de propagare la întreaga construcție extinsă pe 2200 m². Echipajele medicale au acordat asistență în cazul a trei persoane care nu au necesitat transportul la unitatea medicală.
Pompierii militari au acționat pe mai multe sectoare și anume pentru limitarea și lichidarea incendiului și protecția utilajelor aflate în pericol. S-au salvat 2000 m² din construcție cu utilajele aferente acelei părți de hale.
În urma incendiului au fost afectați 800 m² din construcția halei, instalația electrică, utilaje diverse și acoperișul pe o suprafață de 300 m². Sursa probabilă de aprindere a fost stabilită ca fiind scânteie mecanică.
Știrea inițială:
Un incendiu a izbucnit, în jurul orei 12.30, la o vopsitorie auto de pe bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare. Flăcările s-au manifestat pe aproximativ 400 mp, potrivit ISU Satu Mare, fiind lichidate într-un relativ scurt de către pompieri.
La fața locului s-au deplasat și un echipaj de Poliție și un echipaj SMURD. Deocamdată, nu se cunoaște cauza care a dus la izbucnirea incendiului.