Județele cu cele mai multe azile închise. Inclusiv un județ din vecini e pe lista celor cu cele mai multe azile închise în urma verificărilor. Premierul Marcel Ciolacu anunță un nou val de demiteri, titrează g4media.ro.
Premierul a indicat județele cu cele mai multe centre închise din cauza neregulilor și i-a cerut ministrului Muncii să îi suspende pe șefii AJPIS: Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi Bucureşti, mai ales în Sectorul 1.
El a mai spus că inspectorii au descoperit și ”o problemă uriașă cu munca la negru, e clar că inspecția muncii nu și-a făcut treaba, cer suspendarea șefului instituției”.
,,Cred că trebuie să desființăm cu totul instituții care s-au dovedit incapabile să facă față”, a mai spus el.
De asemenea, premierul a spus că șeful Poliției a început controale la inspectoratele județene din județele cu cele mai multe azile închise.
,,Sunt ferm convins că demiterile și demisiile sunt necesare, dar nu rezolvă decât o parte a problemei. Urmează modificarea legislației privind acreditare și controlul centrelor”, a declarat Ciolacu.
Declarațiile premierului vin după scandalul azilelor groazei din Voluntari, în urma cărora au demisionat deja miniștrii Gabriela Firea și Marius Budăi, înlocuiți de Natalia Intotero și Simona Bucura-Oprescu.