Un medic din județul Satu Mare reușește să își împartă cu succes timpul între oameni și monumente. Mai exact, dr Bogdan C. Pintea lucrează ca medic gastroenterolog, iar în timpul liber este promotorul proiectului: Ambulanțe pentru Monumente.
La Satu Mare, dr. Pintea lucrează la vindecarea oamenilor și salvarea de vieți, iar în Sălaj, acesta își schimbă domeniul: lucrează la salvarea bisericilor din țară. El lucrează alături de o echipă de voluntari, iar la nivel național există sute de oameni care iau parte la acest proiect. Până în prezent, zeci de biserici au fost salvate de aceștia.
Ambulanţa pentru Monumente Sălaj a anunțat în această săptămână fatpul că urmează lucrările de punere în siguranţă a bisericii de lemn din Derşida.
Redăm întreg mesajul postat de Ambulanţa pentru Monumente Sălaj
„Intervenția de punere în siguranță a bisericii de lemn din Derșida (SJ).
Derșida, prima săptămână (07-13 August).
La început de august ne-am arăduit și cu cea de-a doua intervenție a anului, Ambulanța pentru Monumente Sălaj ajungând astfel la bisericuța de lemn din Derșida. Lucrările avute în vedere la această biserică vizează înlocuirea învelitorii actuale, spartă în anii trecuți de o ploaie cu grindină, cu una nouă, din șindrilă. Biserica de lemn din Derșida, monument de categorie A, este o biserică ce datează, cel mai probabil, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, aceasta fiind pictată în anul 1771. Pe lângă decorul pictat, această biserică se remarcă și prin decorul sculptat întâlnit cu precădere în zona portalului de la intrare și la stâlpii prispei de pe latura de sud.
De reținut faptul că această biserică, împreună cu alte câteva bisericuțe de lemn din zonă, au constituit subiectul primului articol dedicat bisericilor de lemn din Sălaj. În anul 1896, călugărul minorit János Ferencz Fetzer din Şimleul Silvaniei, publica în paginile prestigioasei reviste budapestane Archaeologiai Értesitö a Academiei Maghiare articolul „Régi fatemplomok Szilágymegyében“. Importanţa acestui articol este cu atât mai mare cu cât autorul surprindea în rândurile acestuia descrierea mai mult sau mai puțin amănunţită a bisericilor româneşti din Bănişor, Derşida, Fizeş, Sâg, Valcău de Sus şi Valcău de Jos, multe dintre acestea, dispărute ulterior.
Pentru bunul mers al lucrărilor ne-am organizat astfel încât în perioada următoare, cea în care la Derșida vor ajunge voluntari din mai multe colțuri ale țării, să fie pregătite toate cele necesare: am adus șindrila făcută de Balin Florin Mihai din Budești (MM), am mutat echipamentul, uneltele și schelele de la biserica de lemn din Purcăreț unde am lucrat anterior, am pregătit spațiul de cazare (în grădinița din sat), am montat schela, am început decopertarea bisericii și am pregătit frontul de lucru pentru voluntari. Încercăm să păstrăm și să ne îngrijim de toate acele elemente ce constitutie patrimoniul nostru. Spre exemplu, una dintre colegele noastre a acceptat să pozeze în costumul tradițional din zona șantierului de la Derșida. În același context, în perioada dedicată muncii cu voluntari, vom realiza activități sau mici excursii prin care aceștia să poată cunoaște mai bine tradițiile și comunitățile din Sălaj.
În această etapă de început ne-a fost de mare folos sprijinul domnului părinte paroh, Avram Zaharie, a soției dânsului, doamna preoteasă, dar și ajutorul sfătului bisericii din Derșida, domnul Marcel Iancău.
Tot în această săptămână a fost alături de noi, pentru câteva zile, doamna Claudia Șerbănuță care împreună cu colegii de la Institutul de Cercetare Făgăraș desfășoară în cursul lunii august un studiu despre activitatea Ambulanței pentru Monumente, studiu care vizează impactul acțiunilor Ambulanței pentru Monumente în comunitățile în care a lucrat. Este important pentru noi să înțelegem unde și cum putem îmbunătății activitatea noastră.
Menționăm că această intervenție de punere în siguranță a bisericii de lemn din Derșida nu ar fi fost posibilă fără sprijinul financiar al Consiliul Judeţean Sălaj prin intermediul programului de finanțare „Protecția monumentelor istorice, de pe raza administrativ – teritorială a județului Sălaj, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat”.
Voluntar: Teofan Daniel Șuncă
Meșter: Pop Vasile, ucenic: Sebastian Bandici.
Echipa Ambulanța pentru Monumente: Lehene Valeria, Madalina Varga, Bogdan C Pintea, Corina Caraba, Tudor Bonta, Tania Mirela Criste și Bogdan Ilieș.
Finanţatori: Profi Romania, partener strategic al proiectului Ambulanţa pentru Monumente, Dedeman şi The Prince’s Foundation.”
Ambulanţa pentru Monumente este un proiect sprijinit de ASR Prinţul de Wales prin The Prince’s Foundation, proiectul fiind inițiat de Asociația MONUMENTUM și coordonat în județul Sălaj de Asociația ARHAIC.