PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Copii care nasc copii! Peste 70 de minore au devenit mămici, la Spitalul Județean Satu Mare

Numărul minorelor care rămân însărcinate rămâne alarmant atât la nivel local, cât și la nivel național. Numai la Spitalul Județean Satu Mare au născut, anul trecut, peste 130 de minore, iar, anul acesta, numărul lor depăşeşte 70.

Potrivit informațiilor PortalSM, în anul 2022, la Secția de Obstetrică a Spitalului Județean Satu Mare au născut un număr de 136 de minore. Anul acesta, numărul adolescentelor care au născut este de 71, până acum, în luna septembrie.

În ceea ce privește vârsta acestora, cea mai tânără mamă din acest an este în vârstă de 13 ani.

România, țara cu cele mai multe mame minore din Uniunea Europeană

45% dintre nașterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană provin din România, arată un studiu realizat de organizația Salvați Copiii. Potrivit Salvați Copiii, 85% dintre mamele și gravidele cu vârsta sub 18 ani nu mai merg la școală. Cele mai multe renunță la mai meargă la cursuri înainte de sarcină. Mai mult, una din 10 mame sau gravide minore nu a fost niciodată la şcoală, iar 75% dintre gravidele şi mamele minore au renunţat la şcoală în gimnaziu.