A fost inaugurată una dintre cele mai moderne grădinițe din Satu Mare. Este vorba de grădinița nr. 7 din municipiu, care și-a deschis porțile joi, 7 septembrie.
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 din municipiul Satu Mare a fost reabilitată cu fonduri europene și dotată cu mobilier modern, printr-un proiect în valoare de 4,244 milioane de lei. Astfel, pe lângă modernizarea unei grădinițe, cu acest prilej a fost reabilitată și o clădire din centrul istoric al municipiului, cu o vechime de peste 100 de ani.
,,S-a născut o minunată grădiniță, spațioasă, curată, pentru copiii preșcolari care, începând din 11 septembrie, vor păși cu drag să exploreze prin joc și muncă, tot ceea ce oferă această clădire prin acest proiect”, a spus directorul Doina Șuta.
“Va fi un etalon pentru Satu Mare”
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat că această investiție inaugurată astăzi ,,va fi un etalon și pentru proiectele viitoare”.
,,Asistăm astăzi la un eveniment important, atât pentru sistemul educațional sătmărean, cât și pentru întreaga comunitate sătmăreană. Inaugurăm una dintre cele mai moderne grădinițe din municipiul Satu Mare care va fi de acum înainte un etalon și pentru proiectele viitoare”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor.
Pentru modernizarea Grădiniței nr.7 s-au efectuat următoarele lucrări:
- realizarea unei extinderi cu regim de înălțime S+P+E1+M;
- mansardarea întregii suprafețe;
- reabilitarea fațadei;
- schimbarea acoperișului;
- dotarea clădirii cu echipamente necesare desfășurării activității educaționale;
- schimbarea sistemului sanitar, electric, termic, detecție;
- supraveghere video;
- amenajarea curții cu locuri de joacă.
La această grădiniță funcționează cinci grupe cu un total de 125 de copii.