Parc fotovoltaic de 50 de milioane de euro la Satu Mare. Parcul se va întinde pe o suprafață de 85 ha, iar lucrările au început în această toamnă.
Shikun & Binui Energy, prin SPV Camre Energy, va investi până la 50 de milioane de euro într-unul dintre primele mari proiecte fotovoltaice din România. Investitorul va construi un parc fotovoltaic de 67,5 MW la Satu Mare, care se întinde pe o suprafață de 85 ha. Lucrările au început deja și vă prezentăm primele imagini de la fața locului.
Shikun & Binui Group este o corporație globală care operează prin filialele sale din Israel și din întreaga lume. Activ în peste 20 de țări, Shikun & Binui este implicat în diverse domenii de activitate, inclusiv infrastructură, dezvoltare imobiliară, apă și energie.
Isaac Isman, VP Business Development Shikun & Binui Energy a declarat că proiectul fotovoltaic de la Satu Mare va fi unul dintre cele mai mari proiecte fotovoltaice din România, iar acesta este doar începutul. „Am găsit un partener în Primăria Satu Mare care ne-a susținut încă de la început”, a spus Isaac Isman.
CITEȘTE ȘI: