PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Masca redevine obligatorie la Spitalul Județean Satu Mare! Cresc cazurile de COVID-19

Masca redevine obligatorie la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare! Cresc cazurile de COVID-19, iar conducerea unității spitalicești a transmis ce obligații au aparținătorii care vizitează pacienții.

Redăm, mai jos, comunicatul transmis de conducerea Spitalului Județean Satu Mare:

În contextul epidemiologic actual raportat la creșterea numărului de cazuri COVID-19, este necesară suplimentarea acțiunilor de prevenire și combatere a bolilor cu transmitere aerogenă.

În acest sens se impune purtarea obligatorie a măștilor de protecție de către:

  1. Vizitatorii pacienților internați pe toate secțiile și compartimentele, pe tot parcursul prezenței în incinta SJUSM, în toate locațiile inclusiv aparținătorii pacienților care se prezintă la UPU;
  2. Personalul medical care acuză simptomatologie respiratorie, până la aflarea rezultatelor testării cu antigen sau PCR;

Pacienții testați pozitiv pentru COVID-19 vor fi izolați conform procedurilor interne.

Personalul angajat al SJUSM testat pozitiv pentru COVID-19 va fi izolat la domiciliu, conform procedurilor în vigoare.

Măsura privitoare la vizitatori se aplică începând cu data de 22.09.2023

Măsurile care se instituie vizează buna desfășurare a activității SJUSM și protecția pacienților.