Cea de-a doua ediție a evenimentului Satele Unite ale Sătmarului s-a încheiat duminică, 24 septembrie, cu un spectacol de tradiții și folclor la Mănăstirea Măriuș.
Evenimentul, organizat de Asociația Satele Unite ale Sătmarului, a început sâmbătă, 23 septembrie, cu un pelerinaj cu căruțe și cai de la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Lunca Apei la Mănăstirea Măriuș. Pe traseu, participanții s-au oprit în cominităţile locale de pe traseu și au participat la diverse activități culturale și tradiționale.
La Mănăstirea Măriuș, participanții au fost întâmpinați de un spectacol de tradiții și folclor, care a inclus cântece și muzică tradițională.
La începutul spectacolului, organizatorii au transmis un mesaj de mulțumire participanților și au anunțat că evenimentul Satele Unite ale Sătmarului va reveni și în anii următori.
„Ne dorim să ducem mai departe credinţa, tradiţia, tot ce este mai frumos în judeţul nostru. Cred că merită două zile pe an să sărbătorim prin unitatea tutror comunităţilor şi de aceea mă bucur. Asta este România frumoasă, cu cântece, cu rugăciune. Când spun patriotic, naţional, mă gândesc la respectul acela curat bazat pe cinstea înaintaşilor noştri, pe faptele înaintaşilor noştri şi acţiunile care au făcut ca astăzi să fim liberi. Astea nu sunt împotriva cuiva, sunt pentru ceva, aşa am înţeles să sărbătorim în ograda mănăstirii”, a declarat deputatul Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare.