O ucraineancă este cercetată de polițiștii de frontieră sătmăreni după ce la controlul de frontieră a prezentat un permis de conducere fals, având însemnele autorităților ucrainene.
În această dimineață, în jurul orei 06.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din România o femeie în vârstă de 42 de ani, având cetățenia ucraineană. Aceasta conducea un autoturism marca Porche Cayenne, înmatriculat în Ucraina.
Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din țară, polițiștii de frontieră i-au solicitat celei aflate la volan și permisul de conducere. Femeia a prezentat un permis de conducere, aparent eliberat în iunie 2023 de către autoritățile din Ucraina, dar care nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unui act autentic.
În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis.