PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A băut 6 beri cu prietenii, i-a dus acasă, apoi a făcut accident

A băut 6 beri cu prietenii, i-a dus acasă, apoi a făcut accident. Aceasta este aventura unui bărbat din Negrești Oaș care a fost condamnat la închisoare cu suspendare în această săptămână.

Potrivit informațiilor PortalSM, în data de 07.08.2022, la ora 23:04, șoferul s-a răsturnat cu maşina în șanț.

La fața locului, poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului, care era în stare de ebrietate.

Pentru că emana un puternic miros de alcool, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde i s-a recoltat o mostră biologică de sânge.

Conducătorul auto a recunoscut că a consumat aproximativ șase beri la un bar înainte de a urca la volan. El a declarat că și-a condus prietenii acasă cu mașina. În timp ce se afla la volan, într-o curbă, a pierdut controlul autovehiculului, derapând și ieșind în afara carosabilului, acroșând un gard de beton.

În urma acestui incident, șoferul a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Exit mobile version