PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Deputatul UMDR Magyar Lóránd anunță granturi de 70.000 euro pentru tinerii fermieri

Tinerii  au nevoie de instrumente care sa-i încurajeze să înființeze, cumpere sau să preia fermele. Deputatul UMDR de Satu Mare, Magyar Lóránd, anunță deschiderea perioadei de finantare pentru granturi in valoare de pana la 70.000 de euro destinate tinerilor fermieri. Proiectele pentru Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri se vor depune online, pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR),  în perioada 2 noiembrie 2023, ora 09:00 – 31 ianuarie 2024, ora 16:00.

Pragurile de calitate lunare:

85 de puncte (02.11.2023 – 30.11.2023)

60 de puncte (01.12.2023 – 31.12.2023

30 de puncte (01.01.2024 – 31.01.2024)

Pragul minim de selecție a proiectelor este de 30 puncte.

Linia de finanțare Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri are un buget total de 250.691.764 Euro, din care fermierii de la campanie pot accesa  175.484.235 Euro.

Din acest buget, beneficiarii eligibili care vor fi selectați la finanțare vor primi un ajutor public nerambursabil, pentru o perioadă de maximum 3 ani.

Beneficiarii acestei finanțări vor fi tinerii fermieri, definiți astfel:

„Tânărul fermier” este o persoană cu vârsta de până la 40 de ani inclusiv (până cel mult cu o zi înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii de finanțare, care deține competențe adecvate în domeniul agricol și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații și deține controlul efectiv privind luarea deciziilor referitoare la gestionarea exploatației agricole.

 “Experiența ne-a arătat ca apelând la un consultant cu experiență poate contribui foarte mult la obținerea finanțării ”, a declarat Lóránd Magyar.

Exit mobile version