Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Medieșu Aurit, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Națională de Folclor din România și Uniunea Mondială de Folclor (I.G.F.), a organizat sâmbătă 25 noiembrie 2023, în Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare, concursul de interpretare vocală, spectacolul artistic și Gala Laureaților în cadrul celei de-a VIII- a ediţie a Festivalului Concurs Internațional de Folclor ,,Rozmarin în colţu’ mesii”.
Anul acesta s-au înscris 42 de concurenți din 16 județe ale țării și Republica Moldova, după cum urmează: Maramureș, Suceava, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Cluj, Prahova, Neamț, Alba, Mureș, Olt, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Teleorman, Vrancea și Vâlcea iar în urma preselecției s-au calificat în concurs, 10 concurenți.
Juriul a fost format din: prof. dr. Dorel Cosma – președintele Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.); directorul Festivalului Mureșan Petru Mihai – director artistic la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare; conf. univ. dr. Delia Stoian-Irimie – Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj; Silvia Zagoreanu – Director general al Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial aflat în subordinea Ministerului Culturii al Republicii Moldova; Ion Florea – profesor la Liceul de Arte „Aurel Popp” Satu Mare și drd. Bianca-Angela Cionca – referent la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.
Premiile au fost înmânate de către membrii juriului și oficialitățile prezente: Robert Laszlo- managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare; Radu Roca – prefectul Județului Satu Mare; Zamfir Danciu – directorul Direcției Județene de Cultură Satu Mare și Gheorghe Stan – consilier municipal.
Laureații celei de-a VIII- a ediţii a Festivalului Concurs Internațional de Folclor ,,Rozmarin în colţu’ mesii”:
Marele Premiu – FLOREA TEODORA – Bistrița-Năsăud
Premiul I – OȘIAN CARMEN – Satu Mare
Premiul II – SPINEI DAMIAN – Republica Moldova
Premiul III – CHELBA ANDREI NICOLAE – Prahova
Mențiuni – LĂCĂTUȘ ANAMARIA – Vrancea, SĂNDULEAC DENISA – Botoșani, ȘERBAN SEBASTIAN – Mureș;
Premiul Special al Uniunii Mondiale de Folclor (IGF) – OLTEANU AMELIA MARIA- Olt
Premiul Special al Asociației Naționale de Folclor din România (ANFR) – NAGHI IONUȚ – Bihor
Premiul Special AS TV Bistrița Năsăud – MARINCAȘ PAUL – Maramureș
În program au evoluat: Ionuț Fulea; Petrică Mureșan; Bianca Angela Cionca; Andra Sâiu din județul Olt (câștigătoarea trofeului în anul 2022); Ansamblul Folcloric al Județului „DORURI SĂTMĂRENE, precum și interpreți din: Republica Moldova – Silvia Zagoreanu; Croația: Anita Perkov, Grgo Soža, Jerko Prgin și Zivana Cabanov; Italia: Thomas Sabatini și Attilio Gasperotti; Turcia: Yasin Koçman.
Concurenții și artiștii din spectacolul de gală au fost acompaniați de Orchestra Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” – dirijor Bogdan Bolchiș.
Duminică, 26 noiembrie 2023, de la ora 17:00, va avea loc spectacolul de Gală la Căminul Cultural din localitatea Medieșu Aurit.