Hidrologii au emis un Cod galben de inundații pentru județul Satu Mare. Avertizarea este valabilă până mâine seară.
Cod galben în intervalul 14.11.2023 ora 14:00 – 15.11.2023 ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare).
Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Satu Mare, Maramureş şi Bihor.