Bărbat beat la volan. Un recidivist în vârstă de 35 de ani din Negrești Oaș a fost condamnat la închisoare, în această sătpămână, după ce a fost prins beat la volan. Când a văzut maşina Poliţiei a oprit şi a sărit pe locul din dreapta, spunând că nu el a condus şi că doar şi-a pus telefonul la încărcat.
Potrivit informațiilor PortalSM, în data de 22.05.2021, în jurul orei 02.00, poliția din Negrești Oaș a oprit un autoturism care se deplasa încet pe strada Borcutului din Negrești Oaș. Polițiștii i-au solicitat șoferului să oprească motorul autoturismului şi să prezinte actele de identitate. Acesta a prezent actele şi o copie a permisului de conducere pe care l-a declarat pierdut.
Deoarece emana un puternic miros de alcool, i s-a solicitat să se supună unei testări cu alcooltest, dar a refuzat acest lucru, fără să invoce un motiv anume. A fost condus la Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş pentru prelevare de mostre biologice, însă a refuzat și acest lucru, fără un motiv anume.
Fiind audiat, a declarat faptul că în prezent este arestat la domiciliul său din Italia, fiind condamnat pentru infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului, faptă săvârşită în cursul anului 2018. El a arătat că în data de 22.05.2021, s-a deplasat la un restaurant, ca pasager în mașina prietenului său, unde a consumat 2-3 pahare de vin cu fratele său și un prieten.
La întoarcerea spre casă, acesta s-a urcat la volanul mașinii lui, susţine că a pornit autoturismul şi a pus telefonul la încărcat intenţionând să se deplaseze spre casă, dar nu a pornit în mers cu maşina. După ce a stat în autoturism cu motorul pornit, susţine el, a venit un echipaj de poliţie.
Bărbatul a susținut în faza urmăririi penale că nu a condus şi că se afla în calitate de pasager pe scaunul dreapta față, iar în locul șoferului era fratele său. Acesta a pretins că a pornit motorul pentru a-și încărca telefonul, după ce fratele său a plecat. Doar că poliţiştii nu au văzut pe nimeni plecând din maşină.
După mai mulţi ani de anchetă, el a fost condamnat la 9 luni de închisoare.