Un bărbat din Oaş a fost condamnat la închisoare şi plata unor despăgubiri de 15.000 de lei, după ce şi-a atacat vecinul cu drujba, l-a ameninţat cu moartea şi l-a rănit la mâini. Fapta a avut loc în urmă cu doi ani, iar condamnarea a fost dată în această săptămână.
Potrivit informaţiilor PortalSM, în data de 21.02.2022, în jurul orelor 12:00, cei doi vecini au consumat împreună câteva pahare de pălincă. După circa 30 de minute, un bărbat a mers cu drujba pornită spre vecinul său, l-a ameninţat cu moartea. Pentru a se apăra, vecinul atacat a luat un par, dar agresorul a tăiat parul cu drujba şi l-a rănit la braţe. Când a conştientizat ce a făcut, văzând că vecinul sângerează foarte tare, a sunat-o pe nora victimei să vină să-l ajute. La faţa locului au ajuns ambulanţa şi poliţia. Victima a fost dusă la Urgenţe şi a avut nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale.
Pe parcursul anchetei, agresorul a vrut să scape, declarând că şi-a tăiat din greşeală vecinul cu drujba în timp ce îl ajuta să-şi ascută parii.
La doi ani de la comiterea faptei a sosit sentinţa: doi ani de închisoare cu executare şi despăgubiri de 15.000 de lei.
Sentinţa poate fi atacată.