Comisariatul Judetean pentru Protecția Consumatorilor Satu Mare a efectuat, în cursul anului 2023, 1.632 actiuni de control pe raza județului Satu Mare. Au fost verificați un număr de 1585 operatori economici.
În urma acțiunilor de control, comisarii CJPC Satu Mare au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:
• folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină, chedere rupte și corpuri străine
• diferenta pret casă/raft, nerespectare oferte promoționale/pachete promoționale
• legume fructe depreciate, expuse la comercializare ca fiind calitatea I dar de calibre diferite
• comercializarea unor produse cu data limită de consum/data durabilitătii minimale depășită
• neîncadrare în cantitatea netă declarată
• depozitarea direct pe paviment a băuturilor răcoritoare și apelor minerale
• produse cu ambalaje deteriorate
• folosirea unor vitrine frigorifice pentru depozitarea produselor de patiserie/cofetărie/panificație insalubre
• lipsa menționării alergenilor, declarației nutriționale la produsele de panificatie sau netraducerea acestora în limba română
• produse cu modificări organoleptice
• traducerea incorectă a informațiilor
• produse cu arsuri de congelare în exces
• produse cosmetice fără traducere în limba română
• nerespectarea temperaturii de depozitare
• jucării neconforme notificate pe sistemul rapid de alertă Rapex
• spații de cazare insalubre
• nerespectare clauze contractuale
În urma neregulilor constatate, comisarii CJPC Satu Mare au aplicat următoarele sancțiuni:
– 1157 Procese Verbale de Constatare al Contraventiei prin care s-au aplicat 1317 amenzi contravenționale în valoare de circa 7.473.000 lei și 691 avertismente
– 475 de procese verbale de constatare , aferente unui numar de 337 verificări de măsuri, si 138 in punctul de trecere al frontierei Petea.
– au fost prelevate 20 de produse , din care 8 produse neconforme
– au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme, în valoare de peste 2.086.000 lei
– oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 200 operatori economici
– au fost emise decizii de încetare a practicii comerciale incorecte aferente prețurilor raft/casă și încadrare în cantitatea netă pentru 7 operatori economici
În cursul anului 2023, comisarii CJPC Satu Mare au instrumentat un numar de 1200 reclamații, din domenii diverse respectiv: utilități , telefonie mobilă, pachete de servicii turistice, mobilier, electrocasnice, comerț online, transport aerian, alimentație publică, livrări preparate prin diverse platforme, etc.
„Comisarii CJPC Satu Mare vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor în anul 2024 cu aceiași rigurozitate , și așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare”, transmite CJPC Satu Mare.