Un sătmărean aflat în arest la domiciliu și-a încălcat obligaţiile legale, după ce a mers la magazin pentru a-și achiziționa o bere. Chiar în timp ce încălca această restricție, poliția l-a căutat și a fost condamnat din nou. Sentinţa a fost dată în această săptămână.
Potrivit informațiilor PortalSM, incidentul a avut loc în data de 20 decembrie 2022, în jurul orei 17:35, când un echipaj de poliţie s-a deplasat la domiciliul bărbatului, loc unde executa măsura preventivă a arestului la domiciliu. Ajunși acolo, poliţiştii au constatat că uşa e deschisă, iar în interior nu este nimeni.
În continuare, a fost efectuată o filmare video în interiorul apartamentului, de către organele de poliție, care au început să-l caute pe evadat.
S-a încercat contactarea lui telefonică, dar acesta nu a răspuns. La orele 18:09, în urma unui nou apel, a răspuns, declarând că este la locuinţă. Fiind întrebat unde a fost, a precizat că a fost la magazinul CBA Market, de unde a achiziționat o bere și o pâine.
Fiind audiat a declarat faptul că, începând cu data de 24.11.2022 executa măsura arestului la domiciliu. La data de 20.12.2022, a plecat la magazinul CBA situat în apropiere, iar apoi a plecat la vecina sa, unde a mâncat.
După o perioadă, a fost apelat de organele de poliție, dar nu a răspuns deoarece s-a speriat, fiind conştient că a fost prins că a părăsit locuinţa. Bărbatul a mai precizat că, nu a mai rezistat să stea în casă şi a vrut să iasă puţin la aer, ocazie cu care a făcut o plimbare la magazin.
Acesta a fost condamnat la 3 ani, 6, luni şi 10 zile închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de evadare.