PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Apaserv a sărbătorit Ziua Mondială a Apei: Etapa I a proiectului regional de apă este finalizată

Apaserv Satu Mare a marcat, astăzi, Ziua Mondială a Apei, printr-un seminar în care a anunţat terminarea lucrărilor aferente Etapei I a proiectului major de investiţii „Proiect Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare/Regiunea Nord-Vest, în perioada 2014-2020”. Pe lângă conducerea Apaserv, la eveniment au participat reprezentanţii autorităţilor publice locale şi regionale.

Directorul Apaserv, Ioan Leitner, a arătat că etapa I a proiectului, derulată în perioada 30 octombrie 2019 – 31 decembrie 2023, finanţat prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare 2014-2020 a fost finalizată. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la suma de 693.122.738 lei fără TVA, din care finanțarea nerambursabilă din Fondul de Coeziune a însumat 553.805.067,66 lei.

Etapa l a cuprins 16 contracte de lucrări, în cadrul cărora au fost realizate investiți importante, incluzând: 11 foraje pentru captarea apei subterane, 145,8 km de conducte noi de aducțiune, 2,3 km de conducte de aducțiune reabilitate, 8 rezervoare noi de înmagazinare a apei potabile, 173,4 km de rețea nouă de distribuție a apei potabile, 342,8 km de retea nouă de canalizare, 101,7 km de conducte sub presiune de ape uzate.

Investițiile nefinalizate în POIM vor continua cu finanțare prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021-2027, contractul de finanțare pentru etapa a doua a proiectului urmând să fie semnat în perioada următoare.

“Proiectul regional dezvoltat în Satu Mare facilitează implementarea celor mai bune tehnologii pentru un management durabil al apei, ceea se traduce în beneficii clare pentru comunitate, printre care: asigurarea unui acces continuu şi îmbunătățit la servicii de apă potabilă şi epurare a apelor uzate, reducerea riscurilor pentru sănătatea
publică și protecția mediului înconjurător, creşterea calității vieții şi a confortului comunităților locale”, a spus Leitner.

Anul acesta, Ziua Mondială a Apei se sărbătoreşte sub sloganul „Apă pentru pace”, un subiect sensibil și provocator, care aduce în atentie importanța majoră pe care apa o are în asigurarea stabilității și prosperității mondiale.

În prezentarea făcută, directorul economic al Apaserv, Darius Bor, a arătat că preţul apei de la Satu Mare este sub media naţională şi că Apaserv are un număr mic de angajaţi raportat la numărul de angajaţi pe care îl are alte societăţi asemănătoare din ţară.

Suntem singurii, după o muncă asiduă, care au reuşit să obţină finanţare de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. De ce ne-am luptat să obţinem acest fond? Pentru că faţă de un credit pe care l-au luat colegii noştri, noi vom economisi 25 de milioane de lei prin cheltuieli cu dobânzi şi comisioane, adică peste 5 milioane de euro”, a spus Darius Bor.

În 1 noiembrie Apaserv va sărbători 20 de ani de la înfiinţare. Dacă atunci a început cu 112.000 de locuitori deserviţi, acum Apaserv deserveşte 214.000 de oameni, ceea ce înseamnă 105.000 de proprietăţi.

Reţeaua de apă şi canalizare a evoluat foarte mult. După finalizarea acestui proiect reţeaua de apă va ajunge la 2006 km de reţea, adică a crescut de 11 ori. În schimb personalul a crescut de 1,36 ori. El a făcut şi o reprezentare grafică a reţelei, arătând că dacă ar fi unită în linie dreaptă reţeaua de apă din judeţ ar ajunge de la Satu Mare până la oceanul Atlantic, adică în cel mai vestic punct al Franţei.

Exit mobile version