O bătrână a fost bătută până la leșin, ziua, în centrul municipiului Carei. Agresorul, un recidivist, s-a năpustit peste femeia în vârstă de 79 de ani, iar după ce a lovit-o în repetate rânduri i-a furat 200 de lei din portofel.
Potrivit informațiilor PortalSM, în timp ce se afla în parcul din spatele Monumentului Ostașului din Carei, individul a lovit-o în repetate rânduri pe bătrâna în vârstă de 79 de ani, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Ulterior aplicării loviturilor, individul i-a luat victimei portofelul din care a sustras suma de 200 de lei.
Fiind audiată, bătrâna a arătat că s-a dus în parc, acolo unde s-a așezat pe o bancă, singură. După circa 10-15 minute a observat o persoană de sex masculin, având vârsta cuprinsă între 30-35 ani, trecând pe lângă ea. Individul s-a oprit în fața ei, iar ea l-a întrebat ce dorește, iar acesta i-a răspuns „Ce credeți? E teritoriul dumneavoastră acesta?”. Apoi individul s-a apropiat încet de ea, moment în care persoana vătămată s-a ridicat în picioare și și-a pregătit sacoșa pentru a pleca, deoarece voia să scape de el.
În timp ce stătea cu spatele spre el, persoana vătămată a fost lovită cu palma peste spate, cu forță. Aceasta și-a strâns lucrurile mai repede, spunându-i că va pleca, să rămâne el unde vrea. Imediat, acel individ i-a mai aplicat o lovitură peste spate fără ca persoana vătămată să își dea seama cu ce, după care a lovit-o cu pumnii în zona feței, moment în care a căzut, pierzându-și cunoștința. Când și-a revenit, era pe o targă, iar în jurul ei se aflau organele de poliție și personalul ambulanței.
Prezent în fața instanței, agresorul a arătat că recunoaște și regretă comiterea faptei de tâlhărie. Acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare.