Dealer din Satu Mare arestat în Oradea. Un tânăr de 25 de ani din Satu Mare a fost arestat, marţi, în Oradea, împreună cu partneerul său din Republica Moldova, după ce au fost prinşi în timp ce încercau să vândă droguri.
Cei doi bărbaţi au ajuns în Arestul Poliţiei Bihor şi sunt anchetaţi pentru trafic de droguri de risc, după ce au fost prinşi în flagrant, luni, de poliţiştii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea în timpul unei tranzacţii desfăşurate în municipiu, informează ebihoreanul.ro.
Potrivit unor informări transmise, marţi seara, de Poliţia Bihor şi DIICOT, unul dintre traficanţi se ocupa de vânzarea către consumatori, iar cel de-al doilea era “sursa” de la care se aproviziona cu droguri. „Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că una dintre persoane ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de canabis, iar la data de 18 martie, în acest an, ar fi achiziționat de la cealaltă, drogul de risc, în scopul revânzării”, se arată în comunicat.
Cei doi au fost prinşi în flagrant delict, iar când au fost percheziţionaţi, unul avea la el 80 de grame de canabis, iar celălalt 40 grame de canabis, destinate comercializării.