PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Protestatari în fața Prefecturii Satu Mare. Prefectul i-a invitat la dialog

În fața Instituției Prefectului Județul Satu Mare a avut loc, vineri dimineața, 29 martie, o acțiune de protest organizată de Sindicatul Cartel Alfa și de Sindicatul Asistenților Personali, Maternali și Sociali din județul Satu Mare ca urmare a nemulțumirilor privind drepturile asistenților personali care îngrijesc copii sau adulți cu grad de handicap grav.

Prefectul Radu Roca i-a invitat pe reprezentanții sindicatului la dialog și i-a asigurat că solicitările lor vor fi transmise Guvernului României.

Motivele principale ale protestului sunt:

– Eliminarea unei categorii profesionale defavorizate – asistenți personali – din grila de salarizare privind familia ocupațională sănătate și asistență socială aprobată prin OUG nr. 19/2024 în mod discreționar și discriminatoriu, pentru a nu beneficia de majorare salarială și recunoașterea sporului de vechime;

– Decizia nr. 23/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a eliminat abuziv dreptul asistenților personali la spor pentru condiții de muncă, chiar dacă aceștia îngrijesc persoane încadrate în grad de handicap grav! O mare discriminare între asistenții personali care nu beneficiază de nici un spor pentru condiții de muncă și salariații din centrele rezidențiale pentru persoane cu dizabilități care beneficiază de spor de condiții de muncă de până la 50%, chiar dacă îngrijesc aceeași categorie de beneficiari iar riscurile sunt aceleași;

– Creșterea prețurilor la combustibil, la utilități și la alimentele de bază afectează în mod direct toate categoriile de salariați iar efectele ei cumulate determină o scădere semnificativă a puterii de cumpărare. În acest context economic, asistenții personali care îngrijesc copii sau adulți cu grad de handicap grav sunt în risc de sărăcie împreună cu persoanele vulnerabile din îngrijire, având un venit sub limita unui trai decent atât pentru ei, persoana vulnerabilă și familia proprie.

,,Am luat act de memoriul depus la Instituția Prefectului Județul Satu Mare și voi transmite doleanțele dumneavoastră către ministerele de resort”, a spus prefectul Radu Roca.

Exit mobile version