PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cum i-a abuzat preotul din Satu Mare pe cei doi minori. Detalii înfiorătoare: ,,Rămâne între noi și Dumnezeu”

Începe judecata preotului din Satu Mare, acuzat că a abuzat doi minori, în 2023 și 2024, iar în acest caz au apărut detalii înfiorătoare după audierea victimelor. Cei doi minori sunt instituționalizați și stau într-o casă de tip familial, iar preotul a profitat de acest lucru și i-a invitat la biserică motivând că are nevoie de ajutor pentru ,,a aranja niște cărți”. După ce au ajuns în biserică, preotul și-a schimbat atitudinea și i-a abuzat pe cei doi minori, atingându-i în zone intime, iar mai apoi a încercat să le cumpere tăcerea.

Potrivit informațiilor PortalSM, la data de 23.01.2024, preotul l-a luat pe un minor cu vârsta de 16 ani, iar în cursul lunii mai 2023, l-a luat pe un alt minor, tot de 16 ani, de la o casă de tip familial unde cei doi minori sunt instituționalizați și i-a dus în biserică, cu motivul aranjării unor cărți. Aici, într-o încăpere din zona altarului bisericii, i-a pipăit în zona genitală, peste pantaloni, în mod voit cu intenții de natură sexuală, prin constrângere morală și profitând de imposibilitatea lor de a-și exprima voința. După ce ”și-a făcut treaba”, preotul le-a dat bani celor doi minori și le-a spus să nu scoată nicio vorbă despre cele petrecute în biserică.

,,Chestia asta rămâne între noi doi și Dumnezeu”.

Minorul abuzat în ianuarie 2024 a declarat că a simțit cum preotul a venit dintr-odată cu avânt spre el și s-a apropiat foarte tare, la câțiva zeci de centimetri, atingându-l cu mâna lui dreaptă în zona penisului, zicându-i minorului ,,asta vreau”. Minorul a spus că în acel moment nu i se părea real ceea ce i se întâmplă, credea că visează sau delirează. Apoi a început să reacționeze, s-a dat un pas în spate, împingându-i mâna ușor, i-a zis preotului că ,,nu pot, nu pot să o fac”, apoi acesta l-a întrebat ,,nu poți sau nu vrei?”, minorul răspunzând într-un mod mai timid că ,,nu pot și nici nu vreau”. Cu toate acestea, preotul a revenit cu mâna la penisul minorului, a tot insistat, acesta s-a tot tras în spate și lateral, unde simțea că are spațiu, după care preotul l-a întrebat dacă s-a masturbat vreodată, minorul răspunzând că da. Apoi preotul a zis că ceea ce vrea să îi facă este exact ca o masturbare, mai spunând că îi dă și suma de 300 lei pe lângă ceea ce îl va lăsa să îi facă. Minorul i-a zis apoi ,,nu, nu pot, am iubită și i-am zis că îi rămâne o pată pe creier”, el răspunzând ,,nu trebuie să știe nimeni chestia asta, rămâne între noi doi și Dumnezeu”.

În timpul discuției, precizează minorul, preotul folosea o voce excitată. Cu toate că preotul insista, minorul i-a zis că nu poate, apoi i-a spus folosind o voce mai ridicată, oarecum agresivă, zicând că ,,nu pot și nici nu vreau”, moment în care preotul a zis ,,dacă nu vrei, asta e”, după care a aprins becul de la întrerupătorul care era în stânga de la intrare. Toată discuția din cameră a durat aproximativ 5 minute, dar minorului i s-a părut că durează o oră. După ce preotul a aprins lumina, minorul și-a ridicat geaca și a mers spre ușa principală care a fost încuiată, s-a oprit în fața ei, iar preotul i-a zis pe un ton foarte serios ,,stai un pic că îți dau ceva”, apoi i-a dat suma de 100 lei, în 2 bancnote de 50 lei, zicându-i ,,chestia asta să rămână între noi doi și Dumnezeu”. Minorul a luat banii, i s-a deschis ușa, apoi a zis că merge să se întâlnească cu niște prieteni, că va fuma o țigară și va bea un suc, nevrând ca să mai meargă cu el cu mașina deoarece i-a fost frică. Când a ajuns la centru, a intrat înăuntru fiind foarte agitat, speriat și obosit, după care a relatat doamnelor educatoare ceea ce i s-a întâmplat. Acestora nu le-a venit să creadă și au zis că vor suna pe șefa de la centru. Minorului nu i-a venit să creadă că educatoarele nu sună la poliție în acel moment.

Alt abuz în 2023: ,,Să nu-i zici la șefa”

În anul 2023, după ce a împlinit vârsta de 16 ani, la trei zile de la aceasta, un alt minor se afla la casa de tip familial, iar în jurul orei 12:00, a venit un preot, căruia el îi spunea ,,popa”, fără să știe cum îl cheamă. Preotul a venit înăuntru, a întrebat cine merge cu el ca să îl ajute să aranjeze niște cărți, iar șefa casei pe a arătat spre minor, deoarece era singurul copil în casă, minorul fiind de acord. Minorul a plecat cu preotul cu mașina acestuia la biserică. Preotul i-a zis să meargă în fața lui înainte spre altar, iar apoi după ce au ajuns aproape de altar, i-a zis să meargă în stânga, unde după câțiva metri au intrat pe o ușă de lemn, unde era aprinsă o lumină mai slabă, de la becul de la tavan. În această cameră, pe peretele din dreapta și din stânga erau rafturi cu cărți pe 4 nivele. Preotul i-a zis minorului ,,acesta îți este lucrul să aranjezi cărțile” și i-a arătat cărțile, venind în spatele minorului și îi arăta cum să le aranjeze după anul scris pe ele. Cărțile erau deja aranjate frumos pe raft. Timp de 10 minute a făcut acest lucru, iar preotul stătea în spatele minorului cu mâinile în jurul său, arătându-i cum trebuie să aranjeze cărțile. Minorul a simțit că preotul s-a apropiat foarte tare de el, l-a atins cu pieptul în zona din spate a minorului, care l-a întrebat atunci ,,ce vreți să faceți?”, preotul a răspuns că nu vrea nimic. A mai durat 2-3 minute, după care s-a retras în spate și l-a întrebat pe minor dacă mai vrea ceva, acesta întrebând ,,ce?”, răspunzându-i-se ,,hai că o să vezi”, moment în care minorul  a spus că nu vrea. Preotul i-a zis apoi să meargă să aranjeze cărțile și dintr-o altă cameră.

I-a zis să meargă în față că îi arată unde trebuie să ajungă, până a ajuns la o ușă aflată în partea dreapta cum treci pe lângă altar. Minorul precizează că ușa era închisă, a pus mâna pe clanță și a deschis-o intrând înăuntru, era întuneric, se vedea foarte puțin, preotul a intrat după el. Preotul a încuiat ușa cu cheia pe dinăuntru, apoi s-a întors spre minor, stând față în față cu el. Preotul l-a atins cu mâna lui în zona genitală, pipăindu-l pe minor și prinzându-l de penis, peste pantaloni, timp de aproximativ 1 minut, timp în care îi și spunea ,,hai că tu nu trebuie să faci nimic, 10 minute durează și apoi gata”. I-a mai zis să nu îi fie frică și că îi dă și bani. Minorului i-a fost frică de preot că îl va bate acolo și că o să-l omoare, din cauza asta nu a reacționat timp de aproximativ 1 minut. Apoi a scos telefonul din buzunar și l-a aprins văzând că cu mâna lui îl pipăie în zona penisului, așa cum a și simțit. Apoi a aprins și blițul de la telefon și a văzut că preotul stătea în picioare și cu mâna îl pipăia la penis. În acel moment preotul a luat mâna de pe minor și a zis ,,hai că te duc acasă”, crezând probabil că o să-l filmeze.

Preotul și-a luat geaca neagră de pe cuierul montat pe ușă, în partea interioară, a scos cheia din buzunarul de la pantaloni și a descuiat ușa. În acea cameră, minorul declară că nu a văzut nicio carte. În continuare, persoana vătămată a menționat că au ieșit amândoi din camera aceea și au mers spre ușa principală de la ieșire, după care au urcat în mașină, dar înainte să pornească de pe loc, preotul i-a dat lui suma de 45 lei, respectiv 4 bancnote de 10 lei și una de 5 lei, zicându-i ,,te rog să nu zici la șefa”, pe care el o cunoștea, minorul răspunzând ,,bine”.

Preotul l-a adus la centru cu mașina, iar după ce acesta a plecat, a mers în camera de joacă unde erau ceilalți copii și le-a spus că preotul l-a pipăit la penis și că este gay, însă doar un singur copil l-a crezut. Nu a fost crezut nici de educatoare. Minorul a mai precizat că a fost afectat emoțional după acest eveniment, mai ales că nu l-a crezut nimeni, plângea la el în cameră, în plus preotul a mai fost la centru și l-a mai cerut să meargă cu el, dar minorul a refuzat.

Preotul urmează acum să fie judecat: ,,Dispune începerea judecății cauzei pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor”.


CITEȘTE ȘI:

Exit mobile version