PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Distracție încheiată la poliție. Un minor (16 ani) s-a ”înfipt” cu ATV-ul într-o mașină

Distracție încheiată la poliție, în județul Satu Mare. Un minor în vârstă de 16 ani și-a rugat prietenul să-i dea ATV-ul să se plimbe pe câmp, însă adolescentul a avut și alte idei. După ce a dat câteva ture, a intrat cu vehiculul pe o stradă și nu a durat mult până a făcut accident.

Potrivit informațiilor PortalSM, un minor în vârstă de 16 ani a condus ATV-ul marca Nitro Motor, neînmatriculat, pe o stradă din județul Satu Mare, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie, și a intrat în coliziune cu un autoturism ce se afla parcat, rezultând astfel avarierea celor două vehicule.

Prietenul băiatului a declarat că se cunoaște cu acesta de aproximativ doi ani și a spus că în urmă cu șase ani bunicul său i-a cumpărat un ATV, pe care însă nu l-a înmatriculat întrucât îl folosea doar pe câmp. Acest ATV este ținut în curtea tatălui său, iar în apropiere se află un câmp deschis. Împreună cu prietenul său a condus ATV-ul pe acel câmp, iar la un moment dat l-a lăsat pe acesta să conducă ATV-ul. A mai susținut că prietenul său a pătruns de pe câmp pe stradă, în timp ce el a rămas pe câmp. La scurt timp a fost sunat de către prietenul său, care i-a spus că a lovit o mașină parcată.

La fața locului au sosit organele de poliție care l-au condus pe prietenul său la sediu. Martorul a precizat faptul că l-a lăsat pe prietenul lui cu ATV-ul doar pe câmp, însă acesta a pătruns pe stradă fără acordul său. Martorul a arătat că nu dorește să depună plângere în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Totodată, a menționat că nu deține acte de proveniență a ATV-ului întrucât acesta a fost cumpărat în urmă cu mai mult timp de către bunicul său, iar acesta nu mai găsește actele.

Fiind audiat în calitate de suspect și inculpat în cursul urmăririi penale, minorul a recunoscut și a regretat săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, relatând că, aflându-se la prietenul său, au hotărât să se plimbe cu ATV-ul acestuia din urmă pe un teren viran aflat în apropierea casei acestuia. Prin urmare, au împins ATV-ul până pe acel teren întrucât niciunul dintre aceștia nu dețineau permis de conducere și mai mult ATV-ul nu era nici înmatriculat.

După ce s-au plimbat pe acel câmp, la un moment dat a condus ATV-ul spre locuința prietenului său și a pătruns pe stradă unde, după aproximativ 300 de metri, i s-a oprit motorul, astfel încât a acționat frâna, însă a pierdut controlul acestuia și a intrat în coliziune cu o mașină parcată, rezultând avarierea vehiculelor. La fața locului au venit deținătorii autoturismului parcat, care au solicitat organele de poliției, iar el a sunat-o pe mama sa. Ulterior a fost condus la sediul poliției unde a semnat în prezența mamei sale un proces-verbal de constatare și i s-a adus la cunoștință că s-a întocmit un dosar penal.

Acesta a menționat faptul că mama sa a plătit paguba produsă autoturismului pe care l-a avariat, în valoare 1200 de lei. De asemenea, a mai menționat că a condus ATV-ul pe drumul public fără acordul prietenului său.

Exit mobile version