PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Poșta Română în grevă generală! Angajații se plâng de salariile mici

Grevă generală la Poșta Română, inclusiv în județul Satu Mare. Angajații din România își opresc, astăzi, activitatea, iar la Satu Mare sunt rezolvate doar cazurile de urgență, potrivit informațiilor PortalSM.

Conducerea Poștei Române susține că a făcut o ofertă ca cei cu salariul minim să primească în jur de 400 de lei în plus, dar că această ofertă a fost refuzată.

Valentin Ștefan, directorul general al Poștei, a declarat luni că au fost pregătite echipe mobile care să preia activitatea. El a precizat că a făcut o ultimă ofertă ca cei cu salariile cele mai mici să ajungă să primească în plus 390 de lei, fiind vorba despre un sfert dintre angajați. Progresiv ar urma și ceilalți în iulie sau imediat după, a spus el.

“Au refuzat, dar compania nu are bani, nu putem oferi mai mult. Îi vom invita iar la negocieri. Avem buget limitat, nu putem crește salarii peste puterea companiei”, a spus directorul Poștei.

“La această oră, activitatea Poştei Române se derulează în mod normal în cele mai multe judeţe ale ţării. Conducerea Companiei monitorizează situaţia şi vom reveni cu informaţii pentru public”, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a companiei.

Compania Naţională “Poşta Română” precizează că “majoritatea covârşitoare”, peste 80% dintre salariaţi, “îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum” şi menţionează că la conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii companiei.

Sindicaliştii solicită creşterea cu 400 lei net a salariilor angajaţilor şi majorarea sporului de loialitate. Compania a subliniat într-un comunicat ieri că escaladarea conflictului de muncă este una “artificială” și că a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia.

“Asigurăm pe cei peste două milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 aprilie, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română.