PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sătmărean implicat într-un carambol pe Valea Oltului. Impact între două TIR-uri și un microbuz

Un sătmărean a fost implicat într-un carambol pe Valea Oltului. Totul s-a petrecut marți, 23 aprilie, iar în evenimentul rutier au fost implicate două TIR-uri și un microbuz, informează adevărul.ro.

Accidentul a avut loc pe fondul nerespectării distanței corespunzătoare în mers, dar ancheta va stabili dacă au existat și alte cauze, precum viteza sau carosabilul umed.

„Polițiștii rutieri sibieni intervin la un accident rutier produs la km 241+100 m al DN7 / E81, în zona Lazaret. Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un ansamblu TIR spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din județul Satu Mare, a intrat în coliziune cu un microbuz de transport marfă condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Șelimbăr, îl proiectează pe sensul opus, apoi lovește semiremorca unui alt ansamblu TIR condus în fața microbuzului de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Giurgiu”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

În urma impactului dintre cele trei autovehicule implicate a rezultat vătămarea corporală a unui pasager din microbuz, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Orlat (Sibiu), care a fost transportat la spital conștient.

Cei trei conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În prezent, traficul se desfășoară alternativ”, a mai menționat reprezentantul Poliției.


Sursa: adevărul.ro

Exit mobile version