Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare în colaborare cu Asociația Partida Romilor Pro Europa- Sucursala Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare a organizat duminică 7 aprilie 2024, în Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare un spectacol dedicat Zilei Internaționale a Rromilor.
Evenimentul a debutat cu o paradă a portului popular, cu peste o mie de participanți din întreg județul, începând de la sediul Partidei Romilor „Pro Europa” – Sucursala Satu Mare – centrul municipiului Satu Mare până la Casa de Cultură a Sindicatelor.
În deshicerea programului cultural au luat cuvântul: Godzsa Zsolt – președintele Partidei Romilor „Pro Europa” – Sucursala Satu Mare; Pataki Csaba – președintele Consiliului Județean Satu Mare; Robert Laszlo – managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare; Radu Roca – prefectul Județului Satu Mare; Zamfir Danciu – directorul Direcției Județene de Cultură Satu Mare; Daniel Balog – primarul comunei Craidorolț și Horvath Ignac – președintele de onoare a Partidei Romilor „Pro Europa” – Sucursala Satu Mare.
În program au evoluat formațiile de dansuri tradiționale din: Santău, Pișcolt, Craidorolț, Carei, cât și un program artistic al interpretului Roli și orchestra „Lăutarii”.
Data de 8 aprilie a devenit Ziua Internaţională a Rromilor în anul 1971, la primul Congres Internaţional al Rromilor, desfăşurat la Londra. Tot atunci a fost adoptat şi imnul internaţional al rromilor, ”Gelem, gelem” al solistei Olivera Vuco din filmul iugoslav ”Am întâlnit şi ţigani fericiţi”.
Culoarea verde a drapelului sugereazǎ pǎmântul şi natura, albastrul sugerează cerul, iar roata roşie de pe drapel aminteşte că rromii sunt originari din India, de unde au venit după un lung exod.