PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTOGALERIE. Madrigal for Babies: O experiență muzicală magică la Satu Mare!

Peste 150 de persoane – bebeluși, părinți, copilași, educatori, viitoare mame și iubitori ai muzicii – s-au bucurat de un concert extraordinar la Biblioteca Județeană Satu Mare. Sub conducerea dirijorului Cezar Verlan, Corul Madrigal, alături de pianista Adina Cocargeanu, au prezentat un program special dedicat bebelușilor și copiilor mici, intitulat “Madrigal for Babies”.

Concertul a fost o experiență magică și interactivă, oferind tuturor spectatorilor ocazia unică de a descoperi lumea muzicii într-un mod adaptat nevoilor și intereselor celor mici. Melodiile interpretate au avut efecte benefice asupra limbajului, abilităților de ascultare și memorie, captând atenția copiilor, invitându-i la joacă sau liniștindu-i și pregătindu-i pentru somn.

“Madrigal for Babies” a demonstrat încă o dată puterea muzicii de a uni oamenii și de a crea momente speciale de bucurie și conectare.