PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Lumina Sfântă ajunge, și în acest an, în municipiul Satu Mare

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Otopeni”, anunţă Biroul Patriarhiei Române.

Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor. Așadar, sâmbătă seara, Lumina Sfântă va ajunge, ca în fiecare an, și în municipiul Satu Mare.

Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.

Exit mobile version