PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Pregătiri pentru Sâmbra Oilor. Când va avea loc marea sărbătoare câmpenească a Țării Oașului

Pregătiri pentru Sâmbra Oilor. Prefectul județului Satu Mare, Ioan Tibil, a convocat joi, 18 aprilie 2024, prima ședință a Comandamentului de organizare a celei de-a 66-a ediții a „Sâmbrei Oilor”. Au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Primăria orașului Negrești-Oaș, Primăria comunei Certeze.

La întâlnire au participat reprezentanții instituțiilor de asigurare a ordinii publice (Poliția, Jandarmeria, Pompierii, Poliția de Frontieră) și a celor de control pentru siguranța participanților (ANPC, DSP, DSVSA), precum și de la Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare, Electrica Satu Mare, de la Direcția Silvică Satu Mare și de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradițional Satu Mare.

În urma discuțiilor purtate s-a stabilit ca cel mai mare festival al folclorului și tradițiilor oșenești să se organizeze, duminică, 12 mai 2024, de la ora 12.00, pe dealul de la Huta Certeze, la granița dintre județele Satu Mare și Maramureș. Prefectul județului Satu Mare a trecut în revistă atribuțiile specifice fiecărei instituții și a stabilit că următoarea întâlnire va avea loc în ultima săptămână din aprilie, în teren.

,,Ne așteptăm la o prezență numeroasă a publicului în acest an la Sâmbra Oilor și trebuie să ne asigurăm că organizarea va fi fără cusur. E nevoie de o colaborare foarte bună între toate instituțiile implicate”, a spus prefectul Ioan Tibil.

Exit mobile version