Cresc îngrijorările în legătură cu numărul tot mai mare de cazuri de cancer pulmonar la nefumători, iar unul dintre factorii principali indicați de cercetători este radonul, un gaz radioactiv inodor și incolor, ce poate deveni periculos când se acumulează în clădiri. Potrivit experților, în clădirile publice din 16 județe din vestul României, printre care se numără și județul Satu Mare, inclusiv în școli și grădinițe, s-au detectat niveluri de radon peste medie.
Radonul, un gaz greu cu densitate de aproximativ 10 ori mai mare decât a aerului, poate reprezenta un risc semnificativ pentru sănătatea umană atunci când se acumulează în interiorul clădirilor. Expunerea la concentrații ridicate de radon în aerul interior poate crește riscul de cancer pulmonar, chiar și în rândul nefumătorilor. În comparație cu alte țări europene, România se află printre statele cu niveluri ridicate de radon, situându-se pe locul patru la acest capitol.
Conform specialiștilor, expunerea la radon în aerul interior este influențată de geologie, tehnici de construcție și tipuri de ventilație. În zonele cu soluri bogate în radon, cum este cazul unor regiuni din Transilvania și din județul Satu Mare, nivelurile acestui gaz pot depăși limitele admise, creând riscuri semnificative pentru sănătatea locuitorilor.
Legea impune administratorilor de clădiri publice să ia măsuri pentru limitarea expunerii la radon a persoanelor, în special a copiilor din creșe, grădinițe și școli.
„Sunt foarte multe școli care nici măcar nu au placa de beton peste fundație, iar altele sunt construite direct pe pământ. Copiii sunt expuși pentru că acesta este specificul construirii clădirilor educaționale din România. Vorbim de clădiri ridicate în perioada 1960-2000, când multe dintre școlile se construiau fără placa de beton. Dacă într-o sală de clasă sunt mai mult de 20 de elevi, crește riscul de îmbolnăvire, pentru că impactul este mai mare, e mai ocupată încăperea respectivă și sunt mai multe persoane expuse. Radonul un gaz greu, cu o densitate de aproximativ 10 ori mai mare decât a aerului, care se atașează de aerosoli și rămâne în aerul interior (la distanta de 1-1,5 m înălțime față de planșeu, exact unde respiră copiii), putându-se acumula la valori periculoase pentru sănătate”, potrivit cercetătorului Alexandra Cucoș.
Cum reducem nivelul de radon în casă
Reducerea nivelurilor de radon implică izolarea clădirilor, ajustarea presiunii aerului și modernizarea termică. Pentru valori peste 400 Bq/m3, sunt necesare soluții specializate, cum ar fi membrane izolatoare, sisteme de ventilație centralizate și etanșare a fundației. Este esențial ca măsurătorile să fie efectuate de laboratoare autorizate de CNCAN, deoarece există riscul de erori în serviciile și echipamentele disponibile pe piață.
Pentru a reduce nivelul de radon în casă:
1. Sigilează crăpăturile din podea și pereți.
2. Aerisește frecvent locuința.
3. Utilizează un purificator de aer.
4. Instalează un sistem de îndepărtare a radonului, gestionat de un specialist certificat, care poate elimina până la 99% din radon.