PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Moment înălțător în Parcul Central din municipiul Satu Mare!

Parcul Central din Satu Mare a fost invadat de o atmosferă magică, adusă de concertul corului MT Creative Art Studio alături de invitatul special, Cserey Csaba „Csabcsi”. Evenimentul a făcut parte din seria spectacolelor cuprinse în „Primăvara Sătmăreană”, o inițiativă care aduce bucurie și relaxare sătmărenilor.

Cântecele interpretate de corul MT Creative Art Studio, acompaniați de Cserey Csaba, Dr. Cristian Tallian și Emese Jakab, au răsunat în tot parcul, creând o atmosferă magică. Publicul, format din familii cu copii, tineri și vârstnici, au apreciat talentul și pasiunea micilor artiști care au dat viață unor melodii diverse, aplaudând cu entuziasm la finalul fiecărei interpretări.

Primăria Municipiului Satu Mare și Centru Cultural G. M. Zamfirescu au lansat „Primăvara Sătmăreană”, o serie de evenimente artistice menite să aducă în centrul istoric al orașului multă culoare.