O veste neplăcută îi așteaptă pe șoferii din România: prețurile la carburanți vor crește considerabil de la 1 iulie, atât pentru motorină, cât și pentru benzină.
După o perioadă de ușoară ieftinire la pompă, scumpirea va fi resimțită semnificativ. Astfel, benzina se va scumpi cu 43 de bani pe litru, iar motorina cu 40 de bani. Concret, un plin de rezervor va costa cu aproximativ 20 de lei mai mult pentru motorină și 21 de lei mai mult pentru benzină, iar motivul principal al creșterii este majorarea accizelor.
Guvernul a împărțit, la finele anului trecut, creșterile de accize la carburanți în trei etape, astfel.
- 33% din procentul de creștere anuală de la 1 ianuarie 2024
- 33% din procentul de creștere anuală de la 1 aprilie 2024
- 33% din procentul de creștere anuală de la 1 iulie 2024
Este important de reținut că această creștere se referă doar la taxele impuse de stat. Prețurile finale la pompă ar putea fi influențate suplimentar și de fluctuațiile pieței, la fel cum s-a întâmplat și până acum.