Aducem laolaltă o selecție variată de muzică și vinuri gustoase pentru a aduce mai aproape de sătmăreni adevăratul jazz. Evenimentul va aduce pe scenă și anul acesta formații de muzică jazz renumite, atât din țară, cât și străinătate.”, transmit organizatorii.
Vor evolua pe scena din Satu Mare Gili Lopes Quartet (SUA) – care au participat la cele mai celebre festivaluri de jazz în peste 35 de țări, trupa Moonlight Breakfast (RO) – care vor cânta muzică jazz modernă și care au pornit din România să cucerească publicul din străinătate, așteptăm trupa KunaTones (HU) – o formație bazată pe instrumente de alamă, care cântă fusion jazz inspirată din elemente tradiționale, Răzvan Florescu Quartet (RO) – care vor interpreta muzica jazz modernă, dar vor sosi la Satu Mare și Dresch Quartet (HU) care combină într-un mod maestrial muzica jazz inspirată din muzică folk și cea africană, și nu în ultimul rând trupa Zimbru, care aduc pe scena energia tinerească a stilului indie-rock.
Degustarea de vinuri organizată anul trecut s-a bucurat de un real succes alături de târgul de vinyl-uri, ce se vor desfășura și anul acesta în cele 3 zile de festival.
Participarea la concerte este liberă!