PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Trenurile Soarelui pornesc la drum. Cât durează și cât costă călătoria de la Satu Mare către litoral

Din 14/15 iunie 2024, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui”. Turiștii vor avea la dispoziție 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării până la data de 7/8 septembrie 2024.

Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur.

Mangalianul va porni din Satu Mare la ora 13.20 și este programat să ajungă pe litoral, în Mangalia, la ora 8:30. Din stația Mangalia, trenul va porni la 15:26 și este programat să ajungă la Satu Mare la ora 10:39.

Condiții de călătorie

Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate. Majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 14 ani. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cușetă și vagoane de dormit.

Tarife

Biletele la trenurile CFR Călători sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin actele normative în vigoare.

De asemenea, călătorii pot beneficia de reduceri precum: 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 90% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

În perioada programului estival de transport, pe secția Constanța – Mangalia, turiștii aflați pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între stațiunile de pe litoral cu trenurile Regio puse la dispoziţie de CFR Călători. De asemenea, trenurile de lung parcurs care vin din mari oraşe ale ţării (cu plecare din Arad, Oradea, Timişoara, Satu Mare, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Sibiu, Reşita, Suceava, Iaşi, Craiova, Bucureşti etc) vor asigura legătura directă cu staţiunile de pe litoral, până la Mangalia.

Modalități de cumpărare a biletelor

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă planificarea din timp a călătoriei, inclusiv cumpărarea legitimaţiilor de călătorie. Biletele pot fi achiziţionate cu anticipație de 30 zile, utilizând următoarele canale de vânzare:

Recomandări

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren. Biletul de călătorie trebuie să fie corespunzător rangului de tren și zonei kilometrice. Altfel vor suporta costurile amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, oferte sau tarife, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, secțiunea Mers Tren Trafic Intern, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), la numerele de telefon de la gările CFR publicate pe site la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Exit mobile version