Părintele Nicolae Steinhardt va fi comemorat luni la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, la împlinirea a 102 ani de la naștere. Manifestările fac parte din cadrul Zilelor Culturii și Spiritualității, organizate de așezământul monahal în perioada 23-29 iulie.
Momentele comemorative vor începe luni, de la ora 10:30, cu slujba Parastasului, oficiată la mormântul Părintelui Nicolae Steinhardt și vor continua cu o manifestare de tipul Masa rotundă, cu tema: „Am intrat în închisoare orb și ies cu ochii deschiși – Lecția închisorii la Nicolae Steinhardt”.
La eveniment vor participa Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului, precum și vicepreședinții Fundației „N. Steinhardt: pr. Ștefan Iloaie, dr. Florian Roatiș, dr. George Ardeleanu, dr. Teodor Ardelean și Kenan Wang-Dionisie.
Ulterior, începând cu ora 12:30, va avea loc lansarea cărții „Craii de Curtea-Veche”, autor Mateiu Caragiale, ediție alcătuită de N. Steinhardt, G. Tomaziu și Dinu Albulescu, apărută la Editura Coresi în 1945, iar de la ora 17:00 va avea loc o dezbatere cu tema: „Experiența detenției, experiența transfigurării creștine. Modelul N. Steinhardt”.
Manifestările sunt organizate de Episcopia Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Mănăstirea „Sfânta Ana” și Fundația „N. Steinhardt”.