FELICITĂRI! Sătmăreanca Andra Maria Mateș a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat 2024 după rezolvarea contestațiilor.
Tânăra sătmăreancă, absolventă a clasei a XII-a B de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, a obținut media 9.96 la examenul de Bacalaureat înainte de contestații. Ea a fost notată cu 9,9 la Informatică, însă a contestat nota, iar după rezolvarea contestațiilor a obținut nota maximă. Astfel, tânăra este singurul absolvent de liceu din județul Satu Mare care obține media zece la Bacalaureat.
Andra Maria Mateș va urma cursurile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, la Facultatea de Informatică, unde a intrat deja cu notă maximă.