Florin Salam vine la Satu Mare. Concertul manelistului va putea fi urmărit gratuit în Grădina Romei din municipiu, în cadrul Zilei Culturale a Romilor din județul Satu Mare.
Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, va avea loc duminică, 21 iulie, și este organizat de Partida Romilor Satu Mare împreună cu Consiliul Județean Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și Primăria municipiului Satu Mare.
Pe lângă Florin Salam, în cadrul evenimentului vor cânta Rolly și orchestra ”Lăutarii”, precum și formația ”Trandafirii Negri”. De asemenea, va avea loc un concurs de dansuri, program special pentru copii, dar și un concurs gastronomic.