A început dotarea cu mobilier modern și echipamente tehnologice a două instituții de învățământ din subordinea Consiliului Județean Satu Mare și a Palatului Copiilor.
Au fost aduse primele piese de mobilier la Palatul Copiilor. Mobilierul este achiziționat printr-un proiect al Consiliului Județean Satu Mare ce vizează dotarea a 20 de săli de clasă cu mobilier școlar, materiale didactice, echipamente informatice și materiale specifice pentru cabinetul de muzică și a cabinetului sportiv.
Săptămâna aceasta se dotează și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională cu echipamente tehnologice de ultimă generație, echipamente digitale moderne specifice cabinetelor de terapii, mobilier școlar si materiale didactice pentru dotarea sălilor de clasă. În cadrul aceluiași proiect, Consiliul Județean Satu Mare modernizează 3 cabinete școlare pentru terapii compensatorii și dotează cu mobilier multifuncțional cabinetele de asistență psihopedagogică și logopedie.
Proiectul Consiliului Județean Satu Mare are o valoare totală de 2.603.720 lei și este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).