Viorel Pop, un talent remarcabil al muzicii populare românești, continuă să strălucească pe marile scene ale țării, deși este prea puțin apreciat pe plan local. Recent, Viorel a impresionat publicul la un spectacol mare în Cluj, fiind invitat tot mai des la evenimente de prestigiu din România, dar și de peste hotare.
În ultimul an, artistul sătmărean a participat la toate edițiile festivalului “Tinerețe” și la “Festivalul Cântecele Munților” din Sibiu, alături de junii Sibiului. A fost, de asemenea, prezent la “Festivalul Noi suntem Români” pe 1 decembrie, cântând alături de mari artiști și de orchestra Nicolae Botgros, precum și la “Festivalul Ion Macrea”.
Viorel Pop, originar din Țara Oașului, a urcat pe scenă alături de cele mai mari nume din folclorul românesc, dar și de artiști consacrați, precum Marcel Pavel și Paula Seling. Cu o formație versatilă, el abordează orice gen muzical la evenimente, demonstrându-și calitățile de artist complet.
Deși Viorel Pop este un nume de referință pe scenele naționale și internaționale, el rămâne un artist prea puțin cunoscut și apreciat în Satu Mare. Este timpul ca sătmărenii să își îndrepte atenția către acest talent local extraordinar, care duce faima orașului pe marile scene ale țării.